www.animearena.myforum.ro :: Compunerea mea...

Trimis: 28/12/2006 14:50

ca sa ma exprim asea....dar eu acum cam scriu o carte...va las introducerea acum....

Oglinda Sufletului

Cu siguranþã sunt numeroase poveºti care ne spun cã putem lupta cu probleme imposibile ºi putem învinge dacã suntem destul de puternici.Munca din greu,hotãrârea ºi norocul,au un drum lung în cererea fiecãrei persoane de a învinge.Poate cã e necesitate de mai mult decât o cãlãtorie pe alt tãrâm sau o carte entuziasmantã sã ne convingã de acest lucru dar dacã ascultãm acest mesaj îndeajuns de des,poate vom incepe sã îl credem.ªi sã recunoaºtem,trebuie sã credem cã putem mai mult de atât.Dacã aceastã fatã vã asigură cu un pas mai aproape,atunci meritã sã îi auziþi povestea.

Trimis: 28/12/2006 14:51

asea....aku inkepe cap.1....

Cap.I – Mãrturisirea

(în care Anna aflã despre trecutul ei)

Era o seară întunecatã ºi totul pãrea nesigur în jur.Fulgera.Ea stãtea în faþa unei oglinzi.Un fulger ºi îi vãzu pe pãrinþii ei morþi.Se sperie ºi vruse sã spargã oglinda dar trecu prin ea într-o camerã cumplit de întunecatã.O luminiþã spre care alerga.O clipã ºi acea luminã era lângã ea.Un crin alb ºi elegant cum nu mai vãzuse vreodatã.Când îl atinse,petalele lui cãzurã pe jos.Ce sã fie?Se trezi ºi se vãzu în camera ei.Vântul adia uºor pe fereastra deshisã ºi ea se simþea mai uºuratã parcã de ceva."Alt coºmar"
-Eºti bine?întrebã bunica ei – Elizabeth Dupont – care tocmai intrã pe uºã.
-Sunt în regulã doar cã...ºi se opri preþ de câteva secunde pentru a privi inelul de la pãrinþii ei,ce lucea în lumina lunii abia ieºitã dintre norii de ploaie.Am avut un alt coºmar dar de data asta a fost ceva diferit.Era o oglindã ca-ntotdeauna dar mami ºi tati au apãrut în ea.Sunt morþi,ºtiu,dar totuºi am crezut pentru o clipã cã...Dar apoi am spart oglinda ºi dincolo de ea am dat peste un crin.Ce înseamnã asta?
-Nu ºtiu...spuse Elizabeth deºi nu gândea aºa:"Fata mea...de-ai ºti.Dar mai bine e sã nu ºtii cãci vei fi mult mai în siguranþã aºa.Te voi proteja eu.Îþi promit."
Deja era dimineaþã ºi se pregãti de ºcoalã.Anna,elevã la un liceu din New York,în vârstã de 17 ani,în clasa a unsprezecea,care stã cu bunica ei de la patru ani,de când pãrinþii ei au murit cãzând cu maºina într-un râu învolburat.O fatã cu pãrul de un ºaten ce bãtea spre brunet,ochi cãprui,puþin zãpãcitã,zâmbet ºiret,mereu prietenoasã ºi deschisã – niciodatã nu ºtii ce-i trece prin minte.Dupã o noapte ploioasã,tot New York-ul era în bãlþi.În faþa liceului,o motocicletã opreºte exact într-o baltã,stropind-o pe Anna.Un tip cam de 18 ani se dãdu jos de pe motocicletã ºi-ºi scoase casca.Privi la Anna ºi apoi o ignorã.Ea se evervã ºi începuse a se rãsti la el:
-Nesimþitule!Mãcar cere-þi scuze cã m-ai stropit.
-De ce aº face-o?privi tipul puþin mirat.
-Cum?De ce?Îþi zic eu de ce!Pentru cã e nepoliticos sã faci ce ai fãcut tu ºi sã mã ignori fãrã sã îþi ceri scuze!Asta înseamnã cã eºti un mare...
-Hei, micuþo,gura ta trebuie sã se mai odihneascã,spuse el calm vãzându-ºi de treaba lui.
-Sã ce?Cum îndrãzneºti?Se strâmbã ea ºi el începu sã râdã.Vorbesc serios!Dacã mai râzi,o-ncurci cu mine!
-Oh,atunci poate tu ai treabã ºi eu te reþin.ªi plecã fãcând un gest cu mâna spre ea.Lângã Anna apãru o colegã care abia mai respira cãci alergase spre ea sã îi spunã cine era tipul.Se pare cã se numea Leon ºi era un proaspãt student transferat din Franþa,în vârsta de 18 ani ºi anul ãsta termina clasa a doisprezecea.Un bãiat drãguþ,brunet,cu ochii verzi spre cãprui,nu prea zâmbea decât în cazuri speciale,mereu misterios,neputând ºti la ce se gândeºte în timp ce te priveºte.Cicã toate fetele erau îndrãgostite de el ºi Anna a putut chiar sã vorbeascã cu el."Eu nu m-aº îndrãgosti de el nici dacã ar fi ultimul om de pe Pãmant.Dupã cum se comportã,i-ar trebui o cãmaºã de forþã ºi la nebuni cu el."îºi spuse Anna în gând.
Cât timp era la ºcoalã,bunica ei,deschise un pasaj secret de dupã ºemineu,ce ducea într-o camerã veche ºi întunecatã.Acolo se afla Oglinda Crinului – o oglindã specialã a cãrei poveste e plinã de mistere.Elizabeth era îngrijoratã cãci de la o vreme încoace,oglinda începu sã vibreze.Nu ºtia sigur deºi era o posibilitate ca Anna sã aibã Crinul Negru,dar în seara asta aflase sigur cã îl avea.De-acum ºtia cã nu mai poate schimba nimic – poate doar Anna mai putea schimba ceva.
"Va veni ziua în care Prinþesa se va naºte a doua oarã,iar durerea ei va reînvia doar dacã se va îndrãgosti de aceeaºi persoanã ca în trecut.Durerea ei va fi haosul,iar binele ºi rãul se vor înfrunta din nou pentru cã Prinþesa nu va reuºi sã-ºi ocupe locul în Regatul Puritãþii.Trecutul se va repeta încã o data ºi Pãmântul va fi distrus.Dar ea poate schimba totul dacã renunþã la durere ºi la urã cãci ele nu aduc nimic bun omenirii.Cei patru Cãutãtori ai Oglinzii Sufletului,vor trebui sã-ºi trezeascã puterile,dealtfel ca ºi cea Aleasã.Vor necesită sã înfrunte multe pericole pentru a reuni Oglinda cãci Lordul Întunericului nu le va îngăduie sã punã mâna pe Oglindã.Dacã sufletul Prinþesei va reuºi sã se elibereze de urã ºi durere,atunci îºi va lua locul ca reginã a Regatului Puritãþii.Dupã ce Oglinda Sufletului este reunitã,ea va trebui închisã cu Oglinda Crinului pentru a nu mai împrãºtia haos în lume cãci Oglinda Sufletului este ca sufletul Prinþesei ºi adunã pe zi ce trece tot mai multã urã,invidie,durere.Cea Aleasã are puteri pe care Lordul Întunericului nu le cunoaºte ºi cei patru Cãutãtori – ce au puterea celor patru elemente ale naturii:apa,aerul,focul ºi pãmântul – vor trebui sã o ajute în tot ce face.Poate chiar vor trebui sã se sacrifice pentru a salva Pãmântul ºi uneori meritã.Cea Aleasã,reîncarnarea Prinþesei,are eficacitatea interzisã,are puterea sã ne ducã pe toþi la moarte.Dar împreunã cu moartea,speranþa ºi renaºterea încep.Deci dacã se va repeta aceeºi soartã,Prinþesa se va reîncarna iar.Renaºtera întunecatã – cãci ea poate sã aducã haosul."
Asta-ºi amintea Elizabeth deosebit de clar,ce-i spusese Oglinda Crinului îndată ce o vãzuse prima datã.Înþelesese pe deplin acest lucru,atunci când s-a nãscut nepoata ei,ºi Oglinda vorbi din nou:
"Din aceastã clipã,soarta omenirii depinde de cea Aleasã,cãci azi s-a nãscut Prinþesa a doua oarã"
Nu era clar ce spunea dar era sigurã cã Oglinda avea sã-i mai vorbeascã de-acum încolo.Cunoºtea poveste oglinzii ce ascunde o magie ascunsã pe care omenirea nu ar trebui decât sã o priveascã ºi nu sã o foloseascã.Elizabeth privea la oglindã:"Când te gândeºti la timpul îndelungat...nu poþi sã nu simþi o undã de regret legatã de capriciile soartei ºi destinul acestei oglinzi..."
Nu existã nici o îndoialã cã poþi vedea sau auzi lucruri minunate-n lume,dar cu adevãrat extraordinare sunt misterele acestor oglinzi,acestui Regat,a întregii legende ce þine de toatã omenirea.
-Bunico?se auzi vocea Annei de pe scãri.Oglinda vibrã ºi ºopti parcã:"E timpul...".Elizabeth vru sã se împotriveascã dar nu putu:"Nu poþi altera destinul".Elizabeth se ascunse în întuneric în timp ce Anna cobora scãrile.Bunico?"Ce loc ciudat mai e ºi ãsta?".Ajunse-n camerã.Se îndreptã spre oglinda ce scoase un crin alb din ea – ca în vis.Atunci când îl atinse,petalele crinului cãzurã pe jos."Ce e asta?Oare visez?"
-Mã temeam de asta.Anna,acest lucru e cât se poate de real,spuse Elizabeth vãzând figura disperatã a Annei.
-Bunico?spuse Anna tresãrind.Ce se întâmplã aici?Ce e asta?De ce am...
-Am sã îþi explic eu.Vino cu mine sus.Îþi fac un ceai sã te mai calmezi ºi vom sta de vorbã.Ea o urmã mecanic pe Elizabeth.Dupã ce urcarã sus,ºemineul se închise în urma lor ºi Anna rãmase o clipã blocatã cu privirea asupra locului unde acum câteva minute era un pasaj ce ducea spre cel mai ciudat loc vãzut în viaþa ei.Îºi reveni repede ºi dupã ce Elizabeth îi aduse ceaiul,ocupã un loc pe canapea,stând þeapãnã pe când bunica ei se aºezã confortabil pe un fotoliu,în faþa Annei.
-Sã-þi spun...Dar Elizabeth se opri pentru cã Anna parcã intrase în panicã.Eºti bine?
-ªtii,vãd lucruri ciudate,neobiºnuite,dar care mã sperie pentru cã sunt prea normale.Nu ºtiu de ce dar le simt atât de normale.Tresãri ºi privi la bunica ei ce zâmbea.Scuze,poate par atât de...
-Nu,e în regulã.E bine sã fi aºa uneori.Tãcurã amândouã pentru câteva clipe ºi apoi,Elizabeth îºi reluã firul poveºtii ca ºi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.Totul porneºte de la durerea ce se aflã în tine ºi se trage din trecutul tãu.ªi totuºi s-ar putea ca durerea sã nu se trezeascã decât dacã simþi ºi tu durere.Adicã,dupã evenimentele din familia ta,te descurci destul de bine cu tristeþea.Mã refer la pãrinþii tãi.Aºa e,nu?Ai trecut peste asta.Aºa vãd eu,cãci nu mai ai nici un semn de tristeþe.ªi se opri pentru o clipã ca sã se asigure de acest lucru.Însã Anna nu o aproba deloc.
-M-ai înþeles greºit de la-nceput.Am întâlnit durerea.Pãrinþii mei au murit când aveam doar patru ani.Nu îmi amintesc prea bine de ei dar ºtiu cã i-am iubit mult.Mereu aºtept sã-mi spunã de ce m-au pãrãsit,ce rațiune au avut.Aºtept chiar dacã nu îmi pot spune asta.Promit cã într-o zi am sã îi uit.Poate voi ºti ºi eu ce-nseamnã fericirea,dar nu pot uita cã ne-am despãrþit.Sunt vise-n care nu-mi apar decât puþin ºi apoi iar dispar.Abia când mã trezesc realizez cã au plecat din viaþa mea.Deci durerea nu e ceva nou pentru mine.Mi-aº dori ca mãcar o noapte sã nu disparã,sã le pot vorbi,dar nu pot face nimic...
-Anna,eu...
-Nu,las-o aºa.Mai bine continuã...
-În regulã.Totul pornește în trecut.Un trecut mult prea îndepãrtat.Pe Pãmânt existau douã Regate:Regatul Puritãþii,supranumit ºi Regatul Crinului Alb sau Regatul Binelui,ºi Regatul Întunericului.Fiecare regat avea câte un conducãtor.Regatul Puritãþii,Prinþesa Sophie ºi celãlalt regat,Prinþul Leo.În Regatul Puritãþii,predominau crini ºi oglinzi.Existau oglinzi ºi în celãlalt regat.De fapt,oglinzile erau echilibrul dintre bine ºi rãu.Veºnicul rãzboi între cele douã puteri,nu se terminã niciodata...ºi totuºi,nu existã luminã fãrã întuneric.Prinþul Leo se lupta mereu cu Prinþesa Sophie,ºi totuºi nu omorau unul pe altul.Aºa se întâmpla mereu.Sophie îi bloca puterile ºi pleca.Nu mergea pânã la capãt.Încetul cu încetul,s-au îndrãgostit unul de altul fãrã sã-ºi dea seama.ªi mai era ceva,dragostea lor era imposibilã:un fiu al rãului ºi o ficã a binelui nu puteau sã se îndrãgosteascã unul de altul,era împotriva tuturor legilor.Sophie ºi Leo vedeau ce se întâmplã,cã ceilalþi nu erau de acord,ºi au realizat o singurã oglindã care sã echilibreze rãul ºi binele.Oglinda Sufletului,aduna toate sentimentele celor doi.Fratele lui Leo îi tot spunea sã renunþe la ea,dar el nu putea,aºa cã fratele lui s-a ridicat contra lui.Cu ajutorul forþelor întunecate,reuºi sã îi controleze trunchiul lui Leo.Astfel,când cei doi îndrãgostiþi s-au întâlnit,Leo se apropie de ea ºi-i trece un spin de trandafir prin inimã.În acea clipã,crinul alb ce era în interiorul Prinþesei se înnegri ºi inima ei se umplu de o urã nemãrginitã pentru cel în care avusese încredere dar ea încã nu ºtia de fratele lui Leo.O furtunã teribilã se porni în lume ºi fiecare loc care ea îl ºtia,dispãrea.ªi Crinul,cel ce pãstra puritatea în regatul sãu,vedea cum lumea este distrusã de Prinþesã ºi a fãcut Oglinda Crinului cu care i-a închis sufletul în Oglinda Sufletului însãºi.Dar era prea târziu cãci mulțimea deja fusese distrusã.Imediat dupã ce sufletul ei fu închis,fratele lui Leo sparse Oglinda Sufletului în 12 bucãþi ºi în acea clipã,criunul ce se înnegri în sufletul lui Sophie dispãru.Crinul alb se temea de asta cãci lucrul acesta însemna cã Prinþesa avea sã reînvie deºi sufletul ei era în Oglindã.Oglinda Sufletului se împãrþi în:Oglinda Tristeþii,Oglinda Fericirii,Oglinda Lacrimilor,Oglinda Zâmbetului,Oglinda Întunericului,Oglinda Luminii,Oglinda Urii,Oglinda Dragostei,Oglinda Dezamãgirii,Oglinda Speranþei,Oglinda Uitãrii ºi Oglinda Amintirilor.ªi fiecare are puteri ascunse cãci conþine jumãtate din sufletul Prinþesei.
-Cealaltã jumãtate?întrebã Anna nesigur deºi parcã ºtia cã nu vrea sã afle rãspunsul.
-În tine,cãci tu ai Crinul Obscur ºi eºti...
-Reîncarnare Prinþesei...Spuse Anna cu o voce ce se frânse copleºitã de o emoþie neidentificatã.Avea un nod în gât ºi abia îºi mai simtea trupul.Amorþise cu totul la auzul acelor cuvinte.Cãzuse deodatã într-o astfel de lume ciudatã care totuºi i se pãrea atât de cunoscutã.Nu putea concepe aºa ceva.Elizabeth continuã:
-Tu trebuie sã salvezi Pãmântul.Istoria se va repeta dacã nu o schimbi.Cei patru Cãutãtori,trebuie sã-ºi trezeascã puterile ascunse.Fiecare are o vigoare diferitã:asupra apei,aerului,focului ºi pãmântului.Dar ºi tu va trebui sã îþi trezeºti puterile." Cea Aleasã are puteri pe care Lordul Întunericului nu le cunoaºte".Pe voi toþi vã unesc oglinzile.Dar mai ales Oglinda Sufletului.Dar mai sunt ºi alþi Cãutãtori – cei ai Lordului Întunecat care cautã ºi ei Oglinda.Dacã Oglinda cade pe membre greºite,nu e bine deloc.De asemenea,faptul cã pãrinþii tãi au murit când aveai patru ani nu este o coincidenþã.Pãrinþii lui Sophie au murit la aceeaºi vârstã.Familia ta Anna...e legatã ºi ea de trecut...
Anna tresãri.Cuvintele bãtrânei îi stârniserã un dor neaºteptat,de mult uitat,faþã de pãrinþii ei.Fragmente din visul ce-i bântuise atâtea nopþi în copilãrie,îi revenirã-n minte.Dar imaginile s-au destrãmat cãci pãrinþii ei sunt morþi ºi ea nu a putut face nimic sã opreascã acest lucru sã se întâmple.Privind flãcãrile din ºemineu,învãluitã în cãldura lor plãcutã,îi trecu prin minte cã poate din vina ei au murit.Brusc,se simþi cuprinsã de remuºcãri,de o tristeþe profundã,amestecatã cu un sentiment de vinovãþie.Se duse într-un colþ al camerei unde îºi lipi fruntea rece de o fereastrã ºi,privind în gol,în noapte,încercã sã înþeleagã tot ce-i spusese Elizabeth.Uimirea îi era întrecutã doar de stânjeneala de a nu fi fost ea cea din vina cãreia au murit cei doi.
-Anna,uneori sacrificiile sunt necesare,nu?Odatã cu moartea,speranþa ºi renaºterea încep.Sfârºitul Prinþesei nu a fost decât un nou început.Un început cu noi puteri,noi duºmani ºi noi secrete.Dar trebuie sã îþi spun:reîncarnarea Prinþesei are forța interzisã ºi aparent ne duce spre sfârºit.Are puterea sã ne ducã pe toþi la moarte.Anna,continuã Elizabeth,sunt numeroase lucruri care trebuie spuse,te rog sã asculþi cu atenþie.
Dar Anna nu se miºcã de la fereastrã aºa cã Elizabeth continuã:
-Anna,trebuie sã îi gãseºti pe cei patru Cãutãtori.Dar trebuie sã ai grijã ºi la Cãutãtorii Întunericului.Lordul Întunericului,fratele lui Leo,îi va trimite dupã tine ºi dupã Oglinzi.El nu trebuie sã punã mâna pe Oglinzi cãci,cu susținerea lor,va asigură haos în lume,dar nu la fel ca Prinþesa.Trebuie sã salvezi tot.Doar eºti Prinþesa...ºi vocea ei se frânse uºor copleºitã de o oarecare emoþie neidentificatã.
-Nu pot face nimic...
-ªtiu cã þi-e teamã.ªtiu cã unele cuvinte importante nu sunt aºa uºor de spus.Trecutul tãu nu trebuie sã-þi marcheze viitorul.Multe din ceea ce vezi depinde cu ce ochi vezi.Unde un om vede luminã,altul vede întuneric.Putem învãþa lucruri distincte din ceea ce auzim.Lumea ne poate învãþa sã ne facem prieteni sau ne poate învãþa sã urâm,sã distrugem.Tu decizi ce te învaþã aceastã lume.În trecut,Prinþesa a distrus Pãmântul.În ultimul moment devenise atât de rea,crudã.ªi totuºi asprimea sa nu e o scuzã pentru comportamentul ei.Dar vine o vreme când o persoanã trebuie opritã.Sunt atâtea lucruri pe care nu le ºtim...Fiecare se-ndreaptã spre necunoscut gata sã-ºi înfrunte destinul.Dar tu poþi schimba destinul,poþi salva Pãmântul.
În minte Annei,Oglinda Crinului i-a rãpit minþile pe negândite...pânã sã se fi putut dumiri,imaginea ei ajunge de neºters,se imprimã în galeria acelor locuri pe care fiecare-n sinea lui le preþuieºte...sau nu.Sentimentul ce stãruia în sufletul ei dupã ce auzise acele lucruri,nu o lãsa în pace.Parcã ar fi ºtiut nisipul câte fire are ºi cât e de întinsã marea,pe mut l-ar fi înþeles ºi l-ar fi auzit pe cel lipsit de grai.Elizabeth incã mai putea continua:
-Spiritul Prinþesei,trebuie închis pentru totdeauna în Oglinda Sufletului.Lucrul acesta îþi revine þie.Ai puteri nebãnuite iar Lordul Întunericului nu ºtie asta.Viaþa ta nu va mai fi la fel.La fiecare pas vei fi urmãritã de umbre sinistre.Dar un lucru foarte important trebuie sã ºtii:niciodatã sã nu intri în Oglinda Sufletului,orice ar fi...
Iar când bunica ei terminã,Anna simþi cã abia se mai þine pe picioare ºi leºinã.Cãzuse parcã într-un somn adânc,în care mii de voci îi chinuiau mintea.Mii de voci din care una singurã,o ºoaptã,reuºi sã fie auzitã:
"Prinþesa...naºterea...haos...suflet...iubire...urã...
dezamãgire...început...moartea...Sophie...regate...oglinzi...
legendã...timp...petale...crin...Cãutãtori...apã...aer...foc...destin
...pãmânt...duºmani...sentimente...familie...întuneric...chin...
secret...binele...gânduri...ºoapte...tristeþe...voci...teamã...rãul...
trecut...mãrturisire...veacuri...Lordul Întunericului...realitate...
noapte...emoþii...amintiri...zâmbet...lacrimi...Prinþul...durere...
uimire...luminã...minciuni...speranþã...mister...încredere...Leo...suferinþã...fericire...acceptare...tãcere...uitare...puritate...sfârºit
...salvare...Pãmântul...neobiºnuit...îndoieli...sacrificii...trãdare...
condamnare...putere interzisã...Oglinda Sufletului...prezent...
regrete...sens...înfrângere...viaþã...inimã...schimbãri...încercãri
...suspine...înþelepciune...viitor...adevãr...umbre...vis...bunãtate
...forþe...spin de trandafir...Oglinda Crinului...reîncarnare...
soartã...Cea Aleasã...decizii...clipe...cruzime...necunoscut...
lucruri sinistre...pentru totdeauna...oglinzi...Crinul Negru...
Anna...Renaºterea Întunecatã"
Anna tresãri la auzul ultimelor cuvinte.În aºternut era cald ºi bine.Dormise doar o zi fãrã întrerupere dar se simþea ca ºi cum dormea de mai mult timp ºi abia acum se trezise la realitate.Afarã era întuneric ºi ceasul arãta ora 23:58.Anna se ridicã uºor în capul oaselor ºi îºi dãdu seama ce anume o trezise...o voce stranie ºi tulburãtoare."Renaºterea Întunecatã".Simþea ca ºi cum de mult timp încercase sã-ºi punã ordine în gânduri ºi în informaþiile ce-i apãruserã în faþã fãrã sã le cearã.Dar acum mintea ei avea o idee cãreia nu-i dãduse atenþie prea mult înainte..."Familia mea...".Pãreri de rãu începurã iar s-o copleºeascã dar gândul îi zburã la bunica ei."Elizabeth...".Rãmase o vreme nemiºcatã,dupã care coborâ din pat ºi intrã în cabina de duº.Lãsã jetul de apã sã-i cadã pe faþa îndureratã."Oare e chiar bunica mea?Prea multe lucruri...ºi totuºi vreau sã ºtiu dacã...nu cred cã o mai cunosc...".
Ieºi de sub duº,se îmbrãcã ºi ieºi afarã.Simþi cum frigul îi pãtrunde uºor prin dermă încã udã,ca ºi cum umbrele întunecate ar fi încercat sã punã mâna pe ea.La fel ca o ºoaptã fantomaticã,din întuneric,cuvintele lui Elizabeth îi rãsunarã ca un ecou:
-Cãutarea bucãþilor din Oglindã,refacerea Oglinzii Sufletului este,de fapt,nãzuinþa de a ajuta la salvarea lumii...salvarea Pãmântului...
Pentru o clipã,Annei i se pãru cã era vocea altcuiva,a înþelepciunii veacurilor trecute..o voce care-i ºoptea din adâncurile pãmântului parcã.
-Învãluitã în mister...arãtând adevãrata faþã ascunsã a oamenilor,vegheazã sub forma a doisprezece oglinzi,întreaga mare a umbrelor celor ce au fost ºi a celor ce nu vor mai fi...Nu trebuie sã te laºi afectatã.Trebuie sã înþelegi cã nu e totul în cuvinte ci în sentimentele de dupã ele.O sã îþi afli tăria ascunsã ca fãcând parte din tine,ºi cu timpul vei înþelege totul.
-Mami îmi spunea:"Un solitar suspin alungã fericirea",o întrerupse Anna pe Elizabeth,încercând sã-ºi revinã.Dar în ocazii ca astea,durerea înãbuºeºte suferinþa ºi amintirile celor dragi este otrava ce-þi curge prin vene.Acum am pierdut sensul noþiunilor de bine ºi rãu...
-Anna,ºtiu cum e.Dar gândeºte-te cã face parte din viaþa ta.Eºti o parte importantã a destinului acestui Pãmânt.ªtiu cã oamenii se tem de ceea ce nu pot vedea,dar vei vedea lucrurile astea mai curând decât crezi ºi atunci,teama va fi înlocuitã de curaj,dorinþã,putere.Voi fi lângã tine.Fã-o pânã la sfârºit!
Anna îºi ridicã privirea spre Elizabeth ºi parcã schiþã un zâmbet.Într-un final credea cã înþelesese."Mami,tati,cred cã am înþeles.Trebuie sã aºtept mereu neaºteptatul.Mã aºteaptã viitorul dar destinaþia este necunoscutã.O sã gãsesc mereu tărie în cuvintele celorlalþi.Aºa trebuie sã fie,nu?"
-Poate cã am fost învinsã de trecut,dar sentimentele mele încã se revarsã.Tu spui:"Fã-o pânã la sfârºit!",nu?O sã gãsesc putere în aceste cuvinte.Cred în asta.Dar acum....putem mânca?
-Cum sã nu?spuse Elizabeth printre hohote de râs ºi bucurându-se cã Anna nu s-a lãsat învinsã,iar spiritul ei glumeþ încã mai stãruia."Anna,mã bucur cã te-ai schimbat.Dacã trebuie sã cazi,cazi pânã la fund.Va veni vremea când te vei ridica înapoi în picioare.Ai învãþat multe în aceastã searã.Sunt sigurã cã ai vrea sã plângi însã vrei sã arãþi cât eºti de puternicã.O sã afli mai târziu cã cel mai trist lucru e sã nu poþi plânge atunci când ar trebui.Dar acum sã lãsãm pentru câteva clipe aceste lucruri în urmã ºi sã ne bucurãm de timpul rãmas înainte ca Întunericul sã atace..."

Trimis: 17/01/2007 09:52

e...esti preferata mea la fanfic, imi palce, ai multa imaginatie, si vezi omenirea total diferit, in sensul bun al cuvantului, te apreciez, imi place

Trimis: 17/01/2007 09:54

vai..ms mult:D
ink o data ms...sa mai pun si cap 2?:D

Trimis: 17/01/2007 09:56

Cap II - Un suflet trist

(Anna aflã mai multe lucruri despre trecut ºi apare
inițialul Cãutãtor)

“De ce?...Oglinda Sufletului…”.Tresãri în pat.Era ca ºi cum privirile unui trecut ce nu-l cunoaºte,îi încântã disperarea dezlãnþuitã.Era Leon.Avusese aceste coºmaruri încã din varã când i se întâmplase…Dar de când s-a mutat la acest liceu pentru a absolvi clasa a doisprezecea,erau parcã mai dese.Se ridicã în capul oaselor ºi-ºi ºterse picãturile de sudoare de pe frunte.Era trecut de miezul nopþii ºi oraºul era încã agitat.”Oglinda Sufletului,eh…?Ce-o însemna?”
Ceasul aratã ora 09:30 ºi inițiază sã sune pentru a zecea oarã în acea dimineaþã.Auzindu-l pentru întâia datã,scoate o mânã de sub pãturã,îl ia ºi-l aruncã pe jos.Se ridicã,priveºte-n jur:nimic deosebit.Parcã aºtepta sã se întâmple ceva.Intrã în baie ºi iese aproximativ tot atunci,dupã un duº cam rece.Ceasul începe a suna iar.Îl ridicã ºi priveºte îngrozitã:era zece fãrã douãzeci de minute – întârziase la ºcoalã.Se îmbracã în fugã,îºi ia ghiozdanul ºi dusã a fost.
-Mã scuzaþi cã am întârziat!spuse Anna trântind uºa de la clasã ºi abia respirând.Alergase.
-Domniºoarã Anna,vizitã de rutinã?Ce bine cã eºti aici,am o veste.Ghici cine te aºteaptã?spuse profesorul cu un zâmbet cumplit de larg pe faþa lui de "babuin",cum spunea Anna.
-Cine?spuse Anna surprinsã ºi gândindu-se cã o aºteaptã cineva.
-Te aºteaptã ora de detenþie la o întâlnire.Sã nu întârzii ºi acolo!îi replicã profesorul înapoi mai satisfãcut ca niciodatã.Un val de râsete se stimulă în clasã dar se calmã în câteva clipe.
-Auzi,detenþie!Pentru ce?Nu prea am mai întârziat…în ultima vreme!spuse Anna cu o voce micã atunci când ajunse în bancã,frustratã de ceea ce pãþise.
-Asta e a 56-a oarã când întârzii ºi anul ºcolar abia a început.Dar cred cã þi-ai bãtut propriul record!spuse o voce din posterior a unei fete care,parcã o observã pentru prima datã de îndată ce erau colege – ºi asta într-un mod aparte.Acum ai reuºit sã nu ajungi la istorie.Înainte nu veneai decât la a doua jumãtate din ora de mate.
Renee Roberts,o fatã ciudatã,de 17 ani,brunetã,cu ochii albastru închis(ca al unui cer înainte de o furtunã),nãscutã pe data de 19 aprilie,în zodia berbecului.Plinã de temperament,nu prea sociabilã,,cu un caracter independent,cu ambiþie ºi dorinþã de a face lucruri care alþii nu au îndrãznit,incitatã de absolut orice îi atrage atenþia pe un moment relativ scurt,simþindu-se frustratã dacã cineva îi încalcã libertatea,poate sã te facã sã regreþi anumite lucruri ºi chiar sã te simþi ruºinatã de ceva ce nu ar trebui,intolerantã cu unele persoane care îi stau pe nervi,vulgarã în exprimare,cu o minte capabilã ºi rapidã,progresul ei în viaþã putând fi oprit de neînþelegerile cu cei din jur.Caracterul ei impulsiv o împinge la acþiuni pe care uneori le regretã cum ar fi cã nu a putut sã îºi ieie rãmas-bun cum trebuie de la mama ei.,Tatãl ei bogat ºi mama ei murise când era micã din cauza unei boli.De aceea nu vorbea mai cu nimeni ºi nu era prea deschisã la prietenii.Deºi era dintr-o familie bogatã,Renee locuia într-un apartament modest,plãcându-i lucrurile mai simple.De când murise mama ei,ea nu se mai înþelegea deloc cu tatãl ei.Adicã se vedeau o datã pe sãptãmânã – era un om foarte ocupat cu afacerile familiei.De când erau doar ei,s-au îndepãrtat teribil de mult unul de altul,acum fiind ca doi strãini.Renee este consideratã o ciudatã ºi este marginalizatã de colegi cãci se îmbracã în negru ºi studia fel de fel de cãrþi ciudate despre misterele focului(“Focul – intermediul lumii spirituale cu cea vie”,”Pãsãri nãscute din foc”,”Phoenixul – mai mult decât o pasãre ce arde”),ºi chiar vorbea singurã uneori(sau medita asupra altor lucruri).În ciuda lucrurilor ciudate care le fãcea,Renee era o fatã deºteaptã.
La ora 13:00,veni ºi ora de detenþie.Orele de detenþie,se þineau undeva la etaj,în biblioteca ºcolii.Astfel,elevii puteau citi ceva înloc sã se plictiseascã.Anna intrã în salã ºi se aºeazã la o masã.Dacã tot avea de gând sã steie pânã disearã la ºcoalã,va profita de ocazie ºi se va duce ºi la bazinul de înot pentru a face câteva ture.Plictisindu-se,se ridicã ºi se “mutã” jumãtate de salã pânã la secþia de cãrþi doritã – aventuri.În drumul “anevoios”spre raft,trece pe lângã o masã ºi rãstoarnã un teanc de zece cãrþi din faþa unui tip.Se aplecã repede sã le ieie dar puse mâna pe o carte ce-i aminti de ceva anume – “Ochii sunt oglinda sufletului”
-Ba nu,Oglinda Sufletului este…Dar se opri la timp înainte sã spunã ceva ce nu ar necesită din acel secrect care îl aflase de curând ºi care nu l-ar crede nici cel mai
"nedotat mintal".
-Proasto…Uitã-te pe unde mergi!se auzi o voce foarte cunoscutã de care Anna se simþea frustratã.Când Anna ridicã privirea spre cel ce avea cãrþile,se ridicã nervoasã ºi începu a se rãsti la el:
-Hei,cine-i prostul?Ai grijã cum vorbeºti!
-Ah,tu erai!spuse Leon dupã ce în sfârºit privi
la ea,sictirit.
-Cum adicã “tu erai”?Dar ce cauþi aici?zâmbi Anna foarte detaºat.Ai împins vreo bãbuþã-profesoarã pe scãri?Ai încuiat cancelaria?Ai întârziat la orã?I-ai pus piedicã directorului?Ce-ai fãcut?
-Nimic din toate astea,am venit aici pentru cã e o bibliotecã ºi am nevoie de cãrþi.Presupun cã tu ai fãcut ceva din toate astea,nu?rãspunse Leon nespus de sigur pe el.
-Cum?ºi Annei îi pieri zâmbetul de pe faþã ºi nu mai spuse nimic,plecând resemnatã la locul ei,executându-ºi mai departe detenþia.Dupã câteva clipe,Leon plecã ºi Anna scoase limba dupã el.Când în sfârºit detenþia se terminã,se duce la vestiarul de la bazinul de înot,se schimbã in costum de baie,ºi scoate din ghiozdan un sandwich.Mergând pe hol spre bazin ºi mâncând cu poftã,pe lângã ea trece Leon spre vestiar.
-Dacã mai mãnânci aºa,o sã ajungi cât o balenã…nu zic cã nu eºti,dar…
-Ce?Balenã?Uh…ºi aruncã cu sandwich-ul dupã el dar nu-l nimeri.Se duse liniºtitã sã înoate.Afarã era deja întuneric ºi cerul prevesti printr-un fulger,o ploaie.Dupã câteva ture de bazin,se întoarse la vestiar ºtergându-se cu prosopul.Ploaia începuse deja ºi parcã fulgera mai des ºi mai tare.Se schimbã.Pe când îºi punea hainele în ghiozdan,un fulger fãcu o panã de curent în tot liceul.”Grozav!”,îºi spuse trândind uºa vestiarului.În întuneric nu puteai decât sã distingi siluete.Din încãpere,rãzbãtu uºor pânã la ea,sunetul neaºteptat al unor paºi înãbuºiþi.”Credeam cã sunt singurã…eh…poate a rãmas enervantul ãla de Leon…sã mai studieze…”.Trei siluete fantomatice apãrurã în jurul ei.
-Bunã frumoaso!se auzi un tip care se apropie de ea.Anna se lipi de dulap neputând scoate un cuvânt.Ce e?Eºti singuricã aici,pe întuneric?Nu-i nimic,avem noi grijã de tine,nu-i aºa bãieþi?
-Aºa e,frate!strigarã ceilalþi.
-Nu te teme,nu vei pãþi nimic!atingând-o pe faþã.Ea dãdu sã fugã dar el o imobilizã lipitã de dulap.Uºor fetiþo!ea înãbuºi un þipãt.
-Lãsaþi-o în pace!se auzi o voce a unei siluete în întuneric care Anna ar fi recunoscut-i imediat dacã nu spunea acele cuvinte ci mai degrabã replica "Proasto!".
-Ce?Cine eºti tu?
-O sã afli dacã nu îi dai drumul!
-Zãu aºa?ºi-l ignorã vãzându-ºi de treabã dar silueta îl împinse de lângã Anna.Luciul unei lame de cuþit se vãzu în aer.Câteva zgomote ºi Anna putu sã vadã cã salvatorul ei fu tãiat pe mãnã.În lupta de câteva secunde ce avu loc,i se pãru cã în aer vede forma unui crin dar poate era doar imaginaþia ei.Cei trei o luarã la fugã.
-Acum eºti în siguranþã!ºi vocea misterioasã se stingea cãci dãdu sã plece dar Anna îl lua de braþ.
-Stai,eºti rãnit.Lasã-mã sã vãd.
“De unde ºtie?Nu putea sã vadã nimic în întuneric…”.Dar Anna vedea lucruri pe care alþii nu le puteau vedea ºi înþelegea lucruri pe care alþii nu puteau.Dãdu de sânge pe mâna lui.Scoase o eºarfã din buzunar ºi i-o legã la mânã.
-Asta mãcar va opri sângerarea.
-Mersi…
-E cineva acolo?se auzi o voce,ºi Anna putea vedea lumina unei lanterne îndreptându-se spre ea.Anna?Ce cauþi aici?Era Renee.
-Eu…Dar când vruse sã-ºi întoarcã privirea spre cel ce o salvase,nu mai era acolo.Nimic.Venisem doar sã înot.
-Bine…eu plec de aici.
-Renee,stai cã vin cu tine?Renee nu ripostã ºi plecarã împreunã.Deºi Anna nu dãduse semn de vreo putere,în acea searã simþise de douã ori un lucru straniu.Prima oarã,simþea cã-l ºtie pe cel ce o salvase,de-o viaþã.Apoi era sentimenul legat de Renee.Un sentiment pe care îl mai întâlnise de câteva ori pânã acum,dar poate nu în aceastã viaþã.O vedea într-o luminã aparte,de parcã ºtia cã ceva o leagã într-un fel sau altul de ea.Ajunserã la casa Annei iar Renee plecã mai departe.
-Bine,ne vedem mâine!strigã Anna din urma ei dar aceasta nu schiþã nici un gest."Unde s-o fi duce?Nu ar strica sã vãd unde...",gândi Anna ºi ºtim cã ea îºi bagã nasul peste tot.Plecã pe urmele lui Renee.Aceasta coborâse mult spre periferia oraºului.Acel loc unde oamenii sunt nevoiaºi.Anna o urmãri pe Renne care intrã într-o veche fabricã de sticlã ºi oglinzi.Acolo locuiau câþiva oameni care nu aveau casã.Renee se duse acolo sã aibe grijã de ei.Se pare cã fãcea asta de mult timp cãci cei de acolo o cunoºteau destul de bine.Auzi o conversaþie:
-Ce ne facem Renee dacã mai vin?Nu ne mai putem apãra.Deºi locul ãsta nu e al lor,ei îl vor.
-Aºa e.Nu e locul lor.E al vostru!Ei vor doar sã vã facã rãu.O sã dorm aici dacã e nevoie...
-Renee,nu e nevoie,ºtim cã vrei sã ne ajuþi dar nu are nici un sens.Poate ar fi mai bine sã plecãm.
-Nu!Nu am sã vã las.Vã promit cã am sã vã ajut...promit...aºa cum mama v-a ajutat,o voi face ºi eu în continuare...sunteþi...singurii prieteni care îi am...Spuse lãsând capul în jos ºi permiþându-i unei lacrimi sã-i curgã pe faþa palidã.Dacã vor mai veni,vom fi pregãtiþi.
-Renee...ªopti Anna ºi o luã înapoi în fugã spre casã ca sã nu fie vãzutã.Dar când fugi,scãpã o oglindã de buzunar.Dupã ceva timp Renee pleca când dãdu peste oglinda Annei.Privi la ea:"Anna...?".
A doua zi,Anna se destepta cu sentimentul ciudat cã trebuie sã caute ceva ºi cã astãzi îl va gãsi – problema era cã nu ºtia ce anume cautã.Ajunse la ºcoalã dar de data asta la timp.Renee stãtea într-un colþ.Simþi nevoia cã trebuie sã se împrieteneascã cu ea.Era singurã ºi Anna ºtia cã nu e prea plãcut acest sentiment.
-Renee,ce faci?
-Uh?Tu erai...Asta îþi aparþine cumva?spuse scoþând de sub bancã oglinda ce Anna o recunoscu imediat.
-D-d-da...!având un zâmbet ciudat pe faþã.Ceilalþi colegi se uitau la ea miraþi cã stã de vorbã cu Renee.
-De ce m-ai urmãrit?Nu poþi sã stai la locul tãu?spuse privind-o rece,iar Anna simþi un gol în stomac care nu avea sã mai fie plin ceva timp.
-Cum????Dar Renee…
-Ce nu înþelegi din ce am spus?N-U – e singurul lucru care ar trebui sã-l înþelegi.Sigur ai avut vreun scop ascuns,sau mai ºtiu eu ce scop.
-Nu e adevãrat!
-ªi acum?De ce sã intri în vorbã cu mine?Nu ai nici un pretext sã faci ceea ce faci!La urma urmei ºtiu pãrerea acestei clase despre mine ºi nu cred cã tu…
-Dar eu doar vreau sã devenim prietene!strigã Anna ºi toatã clasa se întoarse spre ele devenind interesaþi de ce se întâmpla.Renee nu se lãsã ºi continuã.
-Hei,Anna,nu ºtiu ce e cu tine,dar noi nu vom putea fi prietene.Îmi cunosc situaþia faþã de ceilalþi colegi,faþã de omenirea care mã crede cum mã crede ºi nu mã plâng pentru cã m-am obiºnuit sã fiu ignoratã oriunde mã duc.ªi în vocea ei se simþi un ton trist.ªi toate astea pentru cã fac unele lucruri care lor li se par ciudate dar mie mi se par foarte normale.Doar oamenii aceia mã cunosc cel mai bine...nici mãcar tatãl meu nu mã cunoaºte aºa...Dacã m-ar putea înþelege…
Annei îi pãrea rãu cã Renee gândea aºa.Acum hotãrâse sã facã tot ce-i stã în putere sã o schimbe.Mãcar puþin.Sã o facã sã aibe o pãrere mai bunã despre ce se întâmplã în jur,despre ea chiar.Din cele spuse de ea,Anna era sigurã cã Renee,dacã ajungeai sã o cunoºti,era o persoanã suficient de bunã,ºi nu aºa ciudatã cum spuneau ceilalþi.Acest lucru îi spunea ºi ceea ce vãzuse asearã.
-Renee,eu…
-Þi-a ajuns?Asta vroiai sã auzi?Ei bine,ce mai aºtepþi!Spune-o!ªtiu cã asta vrei!Spune-o:”Eºti o ciudatã!”,”Sperii lumea!”,”Nimeni nu te vrea aici!”.Oricum nu mã mai afecteazã.
Deºi pe chipul lui Renee nu se citea nici un sentiment,nu era aºa.Orice om,oricât de puternic ar fi,are sentimente care se adunã în interiorul lui ºi nu le aratã celorlalþi.ªi într-un final,nu mai pot þine nimic în ei…Pe Renee nu o salvau decât acei oameni de asearã.De fapt,Anna credea cã s-a agãþat de ei pentru cã o fãceau sã se simtã bine,sã se simtã acceptatã.
-Renee,te-ai agãþat de acei oameni pentru cã eºti singurã?Te-ai închis în tine doar pentru câþiva oameni care nu te agreau.Dar numai câþiva.Ceilalþi?Acei oameni?Renee,e greºit sã trãim pe jumãtate,pe jumãtate sã fim noi înºine!
-Hmm…se pare cã nu înþelegi,nu?Sunt doar o fantomã pentru cei din jur.Rãspunse clar ºi rãspicat iar Anna se dãdu câþiva paºi înapoi.
-Ba nu eºti o fantomã!ªtii mãcar ce sunt fantomele?Sunt oamenii pe care îi rãnim!Iar tu...
-Aceste lucruri trec pur ºi necomplicat prin mine.Deºi îi am pe acei oameni,eu nu pot sã nu mã simt...
-Te porþi de parcã am fi într-un decor…spuse Anna deja tristã ºi nemaiarãtând vreo dorinþã de a vorbi cu ea ceva ce i se pãrea lipsit de sens.Ca o lume a ta închisã între pereþi…
-Mereu ai fost aºa,de când te ºtiu.Te bãgai mereu unde nu îþi era locul,ºi totuºi mã mir cum ai ajuns aºa de departe.Deci nu mai are rost sã vorbim.Plecã lãsând-o pe Anna privind dupã ea.
Asta era!ªtia cu siguranþã ce sã facã.O va ajuta cu acei oameni.O sã o ajute sã le ducã de mâncare ºi sã îi apere de cei ce le vroiau rãul ºi pe care nici mãcar ea nu îi cunoºtea dar din cele auzite era sigurã cã nu le fãceau bine.În acea searã,Anna i se alãturã lui Renee pentru a merge în acel loc.Când trecurã prin dreptul casei lui Anna,aceasta îi ceru lui Renee sã o aºtepte puþin pânã se duce sã ia ceva.Dar Renee îºi vãzu de drum mai departe.Anna luã în grabã niºte haine ºi mâncare – nu prea multã ce-i drept dar destul cât pentru o masã bunã.Anna fugi cât putu sã o prindã din urmã pe Renee dar o ajunse abia când intrase în fabricã.
-Toatã lumea,strigã Anna,v-am adus mâncare ºi ceva haine!iar fericirea îi cuprinse pe toþi.
-Cine e?se întrebau oamenii a cãror copii se repezirã sã ia ceva din mâncare cãci le era foame.
-Sunt prietenã cu Renee,spuse Anna lui Jack,cel mai în vârstã dintre toþi,cam de cincizeci de ani,cu o experienþã de viaþã,pãr alb,piele zbârcitã ºi ochi albaºtri.
-Nu e prietenã cu mine!se rãsti Anna.Doar s-a þinut dupã mine!ºi plecã lãsându-l pe Jack ºi Anna singuri.
-E o fire dificilã,nu?întrebã Jack pe când el ºi Anna o priveau pe Renee cum se juca cu câþiva copii.
-Poþi sã o iei ºi aºa,dar ceva îmi spune cã într-un final se va schimba.Dar ce e cu ea de e atât de...
-Sarcasticã?Fãrã încredere în cei din jur?Eh,Renee are multe defecte,ca sã le spun aºa.Eu o cunosc de când era micã.Mama ei venea ºi ne ajuta.Fabrica este a pãrinþilor ei...sau mai degrabã a fost.De când a murit mama ei – ea avea doar patru ani – tatãl ei nu mai are grijã de aceastã fabricã.Ani de-a rândul a fost vandalizatã de golanii din cartier,sau mai bine zis ghetou.Am fost ameninþaþi de multe ori cu focuri de armã.Vor ca noi sã plecãm de aici.Dar dacã vom pleca,nu vom mai avea unde locui.
-Ãsta e modul ei prin care vrea sã pãstreze vie amintirea mamei ei?ºi Anna puþin tristã.
-Cam aºa.Uneori sta ºi priveºte apusul prin ochiul unui geam spart.Zice cã acest lucru îi aminteºte de mama ei.Am întrebat-o de ce apusul ºi mi-a zis cã nu asta e amintirea ei.Culoarea soarelui în apus,ca ºi cea a focului,chiar ºi focul îi aminteºte de mama ei,ce a fost mama ei ºi ceea ce ea nu a putut fi vreodatã.Am auzit de situaþia ei:cei din jur nu o prea agreeaza datoritã comportamentului ei o marginalizeazã.Pânã ºi tatãl ei nu prea îºi mai dã silinþa sã o facã fericitã.Sau dacã încearcã,nu se gândeºte decât la asta ºi nu la faptul cã uneori,Renee nu vrea decât sã steie alãturi de cei dragi,cã nu are nevoie de bani sau altelucruri materiale.S-a închis în ea pentru cã de la vârsta de patru ani societatea deja nu mai interacþiona cu ea.Uneori are impresia cã mama ei a pãrãsit-o pentru cã nu o credea îndeajuns de bunã,pentru cã o credea ºi ea ciudatã.Dar încerc de fiecare datã sã îi amintesc cuvintele ei pe care uneori le uitã:"Nu eºti ciudatã ci eºti diferitã de ceilalþi ºi specialã pentru cei ce te cunosc ºi þin la tine cu adevãrat.Faptul cã eºti diferitã,sã nu te opreascã sã faci ceea ce vrei!".Eram de faþã când i-a spus aceste cuvinte.Era pe patul de moarte,în spital.Fuseserã ultimile ei cuvinte.De atunci Renee a refuzat sã mai arãte slãbiciune celor din jur.Mereu era cea puternicã dar cei din jur încã o desconsiderau.Regretã faptul cã nu ºi-a cerut iertare de la ea."De ce trebuie sã pleci?De ce?Mã pãrãseºti!Eºti la fel ca ei!Mã crezi o ciudatã!",striga asta mereu la ea.Ultimile ei cuvinte fuseserã acestea ºi mama ei a murit nemaiavând ºansa sã o vadã crescând pe Renee.Renee nu mai spuse nimic despre ea de rãu.Tatãl ei nici mãcar nu fusese acolo când murise,era plecat cu afaceri ca întotdeauna.Dupã moartea ei,între Renee ºi tatãl ei se lãsã un sentiment rece.Deºi încearcã sã o facã fericitã în modul lui,nu reuºeºte.Renee considerã cã lucrul acesta nu va compensa faptul cã nu a fost acolo când mama ei s-a stins
din viaþã.
-Ce trist...ªi când mã gândesc la asta mã cuprinde o tristeþe profundã.ªi pãrinþii mei au murit când eu aveam patru ani.Au cãzut cu maºina într-un râu.Mereu îmi amintesc cuvintele lor la plecare:"Nu plânge cã plecãm.Nu e pentru mult timp,ne vom întoarce ºi atunci vrem sã te vedem zâmbind!".Încerc mereu sã zâmbesc de dragul lor,crezând cã se vor întoarce într-o zi dar ºtiu cã nu va fi aºa.ªi totuºi e singurul lucru care mi-a mai rãmas sã fac.
-Înþeleg...Cred cã vei reuºi sã o schimbi pe Renee.Ai ceva ce mã face sã cred acest lucru.Nu ºtiu ce este dar cred cã e de bine.
-Am plecat,Jack!strigã Renee ºi îºi luã la revedere fãcând cu mâna,nemaipãsându-i cã mai era ºi Anna pe acolo.
-Te aºteptãm ºi mâine!ªi tu sã mai vii.Vei fi mereu bine primitã.Acum du-te!Sã nu o pierzi.
Anna îºi reluã locul alãturi de Renee,dar acesta nu o bãga în seamã.Jack rãmase pe gânduri:"Chiar are ceva special dar nici eu nu ºtiu ce.Pare o fatã care abia a pãºit în mulțimea realã ºi totuºi are ceva misterios,ceva ciudat ºi am mai simþit acest lucru,dar unde?"
-Mi-au spus sã vin ºi mâine.Copii aceia sunt aºa de drãguþi.De-abia aºtept ºi mâine sã vin!îºi exprimã Anna entuziasmul faþã de Renee.
-Sã nu mai vii!Nu vreau sã mai vii.Nu ai nici un rațiune pentru care sã vii!strigã Renee la Anna de parcã ar fi cãlcat-o pe coadã – la modul figurat,bineînþeles.
-Dar suntem prietene!
-Þi-am zis sã încetezi cu prostia asta!Nu suntem prietene!Singurii mei prieteni sunt acei oameni,punct!
-Dar...
-Am zis PUNCT!
ªi plecã.Anna se duse acasã ºi se trânti în pat.Nu vroia sã se opreascã din ceea ce fãcea.Vroia sã o ajute pe Renee dar ºi pe acei oameni.Decise sã se ducã ºi mâine acolo. A doua zi,Renee nu veni la ºcoalã.Anna privi spre banca ei care era goalã.Ceva nu era în regulã.De ce sã nu vinã?Nu avea nici o absenþã.Dupã ore se duse în fugã la fabricã ºi intrã în grabã.
-CUM?!?!Nu a venit?se mirã extrem de
mult Anna.
-Nu.Se mai întâmplã.Are unele lucruri de fãcut.Nu ne sperie acest lucru.De ce?
-Nu e bine cãci nu a venit nici la ºcoalã.Ea nu lipsea niciodatã.Primise ºi premiu pentru cã nu a lipsit niciodatã!replicã Anna arãtându-ºi îngrijorarea faþã de noua ei prietenã.
Afarã se auzi niºte sticlã ce se sparse.Veniserã.Cei din ghetou.De data asta veniserã cu conducãtorul lor.Un tip înalt,brunet,cu ochii negri ºi ten puþin închis,sarcastic,misterios ºi o veche cunoºtiinþã a cuiva anume.Ieºirã toþi afarã cu Anna în frunte.Femeile îºi þineau copii în spate pe când bãrbaþii înaintau cu Anna.Jack o apucã de mânã:
-Nu e nevoie sã faci asta,ºtii!
-Dar vreau sã o fac!ºi înaintarã.Cine sunteþi?
-Bãieþi,priviþi ceva nou!Frumoaso,cred cã nu ai aflat.Suntem L.O.D.
-L.O.D.?Ce mai e ºi asta?Ce organizaþie?L.O.D....
-Ah,cineva sã-i spunã!spuse conducãtorul ducându-ºi mâna la cap ca ºi cum îl apucase o migrenã îngrozitoare.
-În traducere liberã înseamnã "Lords of Distuction"(Lorzii Distrugerii)!interveni Jack.
-Gata cu introducerile,am venit sã...cum sã spun...sã vã dãm afarã.Bãieþi,vã rog!se replicã deja cu plictisealã parcã.
Câþiva cu bâte in membre înaintarã spre Anna ºi ceilalþi.Jack strigã sã fie pregãtiþi.Alergarã direct spre Anna iar ea închise ochii de teamã.
-Staþi!se auzi o voce cunoscutã ºi când Anna deschise ochii,Renee era în faþa ei.Pentru o clipã parcã îºi amintise ceva ce mai vãzuse cândva dar în unsprezece moduri diverse ºi cu unsprezece sentimente diferite ce îi invadarã sufletul în câteva secunde.
-Renee...unde ai fost?întrebã Anna.
-Nu e timpul pentru asta acum.Bãieþi,îmi pare rãu dar trebuie sã plecaþi!Renee strãlucea într-un mod ciudat sau cel puþin aºa i se pãrea Annei care o privea cu mare interes.
-Renee,nu ne-am mai vãzut de mult,nu?Cam de cât timp?ºi un zâmbet larg apãru pe faþa tipului,de parcã întâlnise o veche cunoºtiinþã.Renee privi puþin miratã.Aºa era.Renee îl cunoºtea pe Michael Readman,conducãtorul acelei gãºti.Un bãiat de 18 ani,nãscut pe 30 iulie,în zodia leului.Brunet ºi cu ochii negri,cântã într-o trupã prin turnee ºi aºa a ajuns știut ºi cu toate astea,Renee nu îl mai vãzuse demult.El e un tip dur,nu-i place sã piardã dar îi place sã danseze.Cu toate aceste lucruri pe cap,Michael fãcea parte ºi dintr-o bandã de cartier.Este o persoanã originalã ºi independentã.Nu prea poate fi înþeles de cei care îºi doresc mai puþin de la viaþã.Rãbdarea nu e punctul lui forte.E ambiþios ºi agresiv.Îl cunoºtea din copilãrie încã.Se jucau împreunã pe când amândoi aveau cinci ani.Era primul ei prieten,un prieten ce nu o considera ciudatã cum fãceau ceilalþi,ci o considera specialã.Doi ani mai târziu,îl salvase de la o tragedie ºi atunci,el îi promise cã o va apãra ºi el când va veni timpul,cã o va salva.Atunci pãreau destul de apropiaþi ºi credeai cã vor fi prieteni mereu dar cu momentul au pierdut legãtura ºi Renee nu a mai auzit de Michael pânã acum.
-Deci tu îi conduci,nu?Aºa e,nu ne-am mai vãzut de mult...de zece ani.Atât de mult fãrã mine ºi uite unde ai ajuns!spuse zâmbind puþin,iar Michael pãru ºi el cã-ºi asigură aminte de vremurile de demult.
-Renee,îl ºti?spuse Jack puþin nedumerit.
-Când eram micã l-am tras din faþa unei maºini ce era sã-l calce.Pentru asta,mi-a promis cã mã va ajuta oricând am nevoie.Cu alte cuvinte...Michael,acum e timpul sã îmi plãteºti acea datorie.Te rog sã pleci!îi spuse Renee iar în vocea ei puteai distinge ceva anume - ea nu vroia sã creadã cã atâta timp îl schimbase pe acel Michael ce-l cunoºtea de micã.
-O veche prietenã din copilãrie.Poate cã îþi sunt dator dar hai sã-þi propun altceva.Ce zici,Renee?Nu vrei sã fii de partea noastrã?zise atât de sigur pe el de parcã avea sã ºtie cã Renee va veni alãturi de el,dar în schimb de rãspunsul dorit primi un rãspuns surprizã:
-Cred cã glumeºti,nu?Mai bine lãsam sã te calce maºina.Hei,dar de ce nu mã ajuþi tu pe mine?Ai promis!ªi ºtiu cã Michael nu îºi încalcã promisiunile!Renee era ºi ea sigurã de ceea ce spunea ºi nu credea cã Michael putea sã o rãneascã atât de tare.
-Vãd cã te-ai fãcut glumeaþã.E adevãrat cã am promis,dar acel Michael nu mai existã.Acel Michael a plecat demult,odatã cu acea Renee care s-a schimbat ºi nu mai e aceeaºi.Mi-am dorit mereu putere,sã fiu dominant cum erai tu ºi sã nu mã mai calce alþii în picioare cum ºtii bine cã o fãceau.Acum cã am aceastã putere,nu vreau sã renunþ la ea!
Deºi Renee credea cã Michael vorbeºte de puterea ei atât fizicã cât ºi psihicã,nu era aºa.Mai târziu,Renee avea sã afle cã Michael se schimbase mai mult decât credea ea sau de cât vroia sã creadã.
-Înþeleg unde vrei sã ajungi.Deci nu mã ajuþi.Speram cã vei pleca cu biniºorul de aici.Asta dacã nu vrei sã îþi tãbãcesc fundul.ªi ºtii bine cã pot sã fac asta!ºi o lacrimã putea fi zãritã în colþul ochiului lui Renee dar nu o lãsã sã cadã.
-Nu prea cred.Nu vã poate salva ceva...adicã...ce sã vã mai salveze?Vreo zeiþã sau ceva,dar nu cred.Am aici echipa mea de muritori,sã nu mã exprim altfel,ºi voi nu prea aveþi forþã brutã.Bãieþi...
ªi toþi îºi luarã bâtele îndreptându-se spre Renee
ºi ceilalþi.Deja Renee nu mai simþea regret,ci frustrare mai degrabã ºi dorinþã de rãzbunare.
-Sã înþeleg cã noi nu am fost niciodatã prieteni,nu?Acum mã ºi ataci...
-Sincer...nu.Nu am fost prieteni.Dar ce credeai?Credeai cã cineva vrea sã fie prieten cu tine?O ciudatã?Nici nu ºtii cãrei lumi îi aparþi!iar aceste cuvinte începeau sã o rãneascã pe Renee.Anna observa acest lucru deosebit de bine din unghiul în care se afla ºi tresãri.Avu sentimentul cã nu trebuia sã spunã asta.Cã se va întâmpla ceva dar nici ea nu ºtia ce.
-Credeai cã poþi sã-þi faci prieteni?Nu te-ai întrebat vreodatã de ce cei din jur nu te plac?"Nu te vrem aici!".Spuse Michael încercând sã o rãneascã.Renee lãsã capul în jos.
-Opreºte-te!strigã Anna.Îi faci rãu,nu vezi?sãri Anna în faþa lui Renee care se puse în genunchi.
-"Eºti o ciudatã!","Sperii pe toatã lumea!".Îþi ajunge Renee?Ea simþea cu aproape o i-a razna ºi vroia cu adevãrat sã-l loveascã.Chiar se schimbase ºi regreta cã nu l-a putut ajuta la timp.Deºi devenise faimos,încã avea un comportament josnic.
-Credeam cã suntem prieteni...Dar se pare cã
m-am înºelat!spuse Renee ridicându-se ºi zâmbind.Anna era nedumeritã.De ce zâmbea Renee?Nu avea nici un motiv.Crezi cã sunt slabã?Asta pentru cã nu mã vrea nimeni în preajmã?Vezi aceºti oameni?Îmi dau putere.O putere de care tu nu ºtii.O vigoare pe care tu nu o poþi obþine,orice ai face ºi oricât ai încerca!Ei mã fac sã mã simt specialã.Ei nu mã lasã sã fiu singurã.Ei mã salveazã de cei ca tine ºi ca ceilalþi!iar acum Renee parcã prinse o tărie de la încrederea celor din jurul ei care nu o lãsau sã cadã indiferent ce avea sã se întâmple.
-Prostii.Nu îþi dau nici o putere.Doar se folosesc de tine!Se folosesc de tine ca sã îi ajuþi cãci ei nu pot face nimic!Se folosesc de tine la fel cum m-am întrebuințat ºi eu!
-Bestie!!!se repezi Anna ºi dãdu sã îl plesneascã pe Michael care acum era doar la un metru în faþa lui Renee.
-E în regulã,Anna!Stai la locul tãu.E în ordine. O sã mã ocup singurã de asta.Spuse Renee apucând-o de mânã la timp ca nu cumva sã facã vreo prostie.Vorbea blând cu ea,mai blând decât ar fi trebuit sã o facã în acele momente.
-Singurã?Haide,sã vedem de ce eºti în stare.O sã mã loveºti?Asta nu prea cred dar fie ce o fi.
-Nu,nu o sã fac asta,ar cam durea.Dar în schimb pot face ceva mult mai bun de atât.ªi te asigur cã asta nu va fi la fel de plãcut ºi ai fi dorit sã te plesnesc.
-Oh,bãieþi,continuaþi,nu vã faceþi griji!Nu-mi poate face nimic!Nu atâta timp cât nu poate trece peste niºte cuvinte inutile,fãrã sens de care se lasã afectatã.
Gaºca lui Michael se îndreptã spre oamenii aceia nevinovaþi care se dãdurã înapoi câþiva paºi.Renee pocni din degete ca ºi cum ar da un semn cuiva ºi drumul atacatorilor fu blocat de o barierã de foc.
-Frumos truc!Ce aþi folosit?Benzinã?Motorinã?Nu miroase a nimic!puþin mirat deºi bãnuia ce putea fi,la fel cum ºi Anna îºi dãdu seama imediat ce se întâmpla,ºi ce fãcuse Renee de lipsise de la ºcoalã.
-Deci îþi place,nu?ªi asta nu e tot.Stai sã vezi ºi restul!spuse Renee zâmbind sarcastic ºi uitându-se la Jack ºi Anna.
Renee îºi îndepãrtã picioarele,ºi mâinile de corp.Bãtu de douã ori din palme ºi închise ochii.În jurul ei,se formã un cerc de foc.Anna tresãri tot din cauza unor amintiri dar ºi pentru cã îºi aminti ceea ce spusese Elizabeth:"Cei patru Cãutãtori,trebuie sã-ºi trezeascã puterile ascunse.Fiecare are o putere diferitã:asupra apei,aerului,focului ºi pãmântului".Annei îi venirã în minte câteva cuvinte care nici mãcar nu ºtia de unde:"Zeiþa Focului...Cãutãtorul Focului ºi a Pasiunii...".Michael se încruntã ºi el:"Este un cãutãtor?Frumos truc.Nu aº fi ºtiut...".
-Înþeleg...Eºti un Cãutãtor.Cu toate astea,nu poþi face nimic.Sentimentele nu te lasã sã faci ceea ce vrei.ªtiind cã cei din jur te cred ciudatã,ºi asta e încã o dovadã,nu poþi sã o faci.ªi tu ºtii asta.
-O sã vedem cred,nu?ºi faptul cã Renee era atât de sigurã pe ea,o sperie pe Anna.Renee închise iar ochii dupã ce-l privi.Se simþea una cu focul,fãcea parte din el."Ajutã-mã,te rog!Mamã,ajutã-mã,nu cred cã o pot face singurã!ªtiu cã nu am dreptul sã îþi spun toate astea dupã cum þi-am vorbit atunci,dar eºti singura...".Se vãzu într-o camerã albã.Mama ei apãru lângã ea ºi Renee se simþea ca într-un vis,un vis care vroia sã nu se mai termine cãci mama ei era acolo lângã ea ºi nu vroia sã o mai pãrãseascã încã o datã:
"Nu eºti ciudatã ci eºti diferitã de ceilalþi ºi specialã pentru cei ce te cunosc ºi þin la tine cu adevãrat.Faptul cã eºti diferitã,sã nu te opreascã sã faci ceea ce vrei!Eu voi fi mereu alãturi de tine ºi te voi ajuta!"
Ridicã brațele în aer ºi fu cuprinsã de flãcãri.Un pas în faþã ºi ieºi din ele într-o luminã ciudatã iar undeva,la spate,jos la coloanã,avea un semn ca de flãcãri,pe care Anna îl observã uºor ºi i se pãru cã seamãnã cu un Phoenix.Renee întinse palma în care avea o flacãrã micuþã.Suflã în ea,ºi în jurul Lorzilor Distrugerii,apãru un cerc de foc.
-Mai bine plecaþi.Nu vreau sã vã fac rãu.
-Hmmm...haideþi bãieþi,sã plecãm.Ne vom întoarce.ªi asta e o promisiune ce mi-o voi þine.
-Dar nu uita,tu nu îþi þii promisiunile!îi rãspunse Renee fericitã.
Plecarã.Toþi se adunarã în jurul lui Renee,ºi o felicitau pentru ceea ce fãcuse ca ºi cum ar fi fost ceva normal,mai puþin Anna care stãtea într-un colþ."Trebuie sã-ºi trezeascã puterile.","Dar ºi tu va trebui sã þi le trezeºti"."Deci e adevãrat pânã la urmã.Asta înþeleg,dar cu acele imagini ce îmi veneau în minte,ce e?"
-Deci eºti Cãutãtor...Þi-am vãzut semnul de Phoenix pe spate.Spuse Anna apropiindu-se de Renee dupã ce aceasta nu mai avea pe nimeni în jur.Renee se uitã ºi vãzu ºi ea semnul.Anna dãdu sã plece dar Renee o apucã de mânã,
oprind-o.
-Stai!ezitând pentru o clipã.Ce ºtii despre Cãutãtori?Cine sunt?Ce fac ei?
-Acum,nu.Te voi duce la bunica mea.Ea îþi va spune totul...Trebuie sã plec.
O lãsã pe Renee ºi se îndreptã spre casã."A fost grozav ce a fãcut.Asta e ºi forța mea sau....ce putere am?"Ajunsã acasã,se trânti în canapeaua din faþa ºemineului.Elizabeth ieºi de acolo.Fusese la Oglinda Crinului.Îi povesti despre Zeiþa Focului ºi tot ce se întâmplase.Elizebeth nu avu nimic împotrivã ca Renee sã vinã
-Am fost de faþã când ºi-a folosit puterea!îi spuse Anna bunicii ei.Am fost miratã,evident,dar în minte mi-au venit niºte imagini din trecut cred.Se pusese în faþa mea ºi a altor oameni pentru a ne apãra de niºte golani,dar nu erau simpli golani.Conducãtorul lor ºtia de Cãutãtori.Dar lãsând asta,când s-a pus în faþa mea,mi-am amintit mai numeroase lucruri dar diferite,înþelegi.Era acelaºi lucru dar în perioade de timp deosebite cred,ºi cu înfãþisãri diferite.
-Asta e...Anna,sunt câteva lucruri care nu þi le-am spus!exclamã Elizabeth.
Bunica ei începu a-i povesti alte lucruri din trecut.Cum Oglinda Sufletului s-a împãrþit în doisprezece bucãþi,înaintea Annei au mai existat unsprezece reîncarnãri ale Prinþesei care ºi ele la rândul lor trebuiau sã salveze lumea,doar cã nu au reuºit ºi astfel istoria s-a repetat de unsprezece ori iar lumea a fost distrusã.A doisprezecea bucatã din Oglindã,este Oglinda Întunericului ºi ultima.Se spune cã dacã a doisprezecea reîncarnare a Prinþesei nu reuºeºte sã refacã Oglinda Sufletului pânã împlineºti 18 ani,nu va mai exista o altã reîncarnare,lumea va fi distrusã pentru totdeauna,va fi înghiþitã de întuneric.Dacã reuºeºte sã o facã pânã la termenul limitã,o poate sigila ºi dupã pentru cã destinul deja o ia pe un alt drum.De altfel au existat tot atâtea reîncarnãri ºi ale Cãutãtorilor,de aceea Anna ºi-ai amintit acele lucruri.Sufletele celor reîncarnaþi ºi care nu au reuºit sã schimbe destinul,au fost închise în Oglinda Uitãrii.Existã o profeþie:"La a optsprezecea aniversare,Cea Aleasã,va fi otrava ce va distruge lume."
Acesta era rostul ultimei reîncarnãri,rostul naºterii ei în lumea,sã caute deºi avea sã fie dureros ºi amintiri aveau sã o bântuie.Dupã o întreagã astfel de poveste,Anna era deja obositã ºi plecã la culcare.Intrã în camera.Luna deja îºi filtra razele prin perdea.Se duse la fereastrã ºi privi spre cer – era lunã plinã.Stãtea ºi privea la lunã.I se pãru cã îi vede pe pãrinþii ei fãcându-i cu mâna:
"Acum mai mult ca niciodatã,Anna,fii puternicã.Vor urma vremuri grele."
Deschise fereastra ºi se puse pe spate în pat,privind la tavan."De ce sunt afectatã?Voi reuºi...ªi acel tip?Michael...de unde ºtia de Cãutãtori?O fi ºi el unul din ei?Nu,nu are cum...poate cã e în slujba Lordului Întunericului...da...poate...".Iar în acest timp,undeva,într-o peºterã destul de mare,în întuneric,o voce se auzi:
-Deci un Cãutãtor a fost descoperit,zici?zise vocea ce avea un ton atât de întunecat încat te cuprindeau fiorii când o auzeai.
-Da.Ce doreºti sã fac?spuse vechea cunoºtiinþã a lui Renee,cuiva din întuneric.
-Deocamdatã ia-þi echipa ta de muritori ºi mai viziteazã locul acela.În curând va apãrea ºi Prinþesa.Nu putem rata asta.Unde sunt Cãutãtori,este ºi Prinþesa.Acum
du-te!ªi anunþã-mã dacã apare ceva nou.
Plecã iar aceeaºi voce sinistrã spuse:
-Prinþesã,mai bine þi-ai pãzi spatele.Dar ºi ceea ce cauþi pentru cã o cãutãm ºi noi.Pãzeºte-te!

Trimis: 07/04/2007 11:00

Este destul de frumos, cred ca te-ai straduit, ai scris mult, ceea ce e bine, dar lipseste descrierea, totul incepe asa deodata, in rest cred ca e binisor, parerea mea.

Trimis: 10/07/2007 19:50

esti cea mai buna!! eu n-o sa fiu niciodata ca tine la capitolul FanFic. Nu k ash vrea O_^. Eu scriu ce-mi place. Tragedie shi drama.
:-D

poops u